"Mici afaceri meştesugăreşti" - Reţea de informare şi consiliere on-line
"Mici afaceri meştesugăreşti"
Reţea de informare şi consiliere on-line
Antreprenoriat » Legislatie articole
Înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii privind schimbarea sediului comercianţilor sau a sucursalelor în alt judeţ
Publicat: 19 Octombrie 2015, 16:57:59 Vizualizari: 2890 Aprecieri: 280

 


Dosarele pentru înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii privind schimbarea sediului comercianţilor sau a sucursalelor în alt judeţ vor conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele documente:


Etapa I: La Oficiul Registrului Comerţului la care firma a fost înmatriculată iniţial:


A.


1. Cerere de înscriere menţiuni - declaraţie de menţiuni (formular tip nr. 4), într-un exemplar;


2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor, cu excepţia SRL cu asociat unic (original + copie);


3. Actul adiţional în formă autentică (original + 2 copii);


4. Certificatul de înmatriculare, în original;


5. Dacă este cazul, împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);


6. Dovezile privind plata taxelor legale:


- taxa judiciară de timbru (original);


- timbre judiciare;


- taxa de publicare în Monitorul Oficial, numai în cazul societăţilor comerciale şi a sucursalelor acestora;


- taxa de registru;


B.


1. Cerere de eliberare acte (formular tip nr. 9), pentru eliberare copii certificate după dosarul firmei de la ORC-ul la care firma a fost înmatriculată iniţial, într-un exemplar;


2. Dovada plăţii taxei de registru (se va achita iniţial taxa de bază, urmând ca, la eliberarea copiilor certificate să se achite diferenţa de taxă, în raport cu numărul de pagini copii certificate);


Etapa a-II-a: La Oficiul Registrului Comerţului de la noul sediu


1. Cerere de înmatriculare - declaraţie de înregistrare (formular tip nr. 3), într-un exemplar);


2. Dovada verificării disponibilităţii firmei şi/sau a emblemei (copie);


3. Copiile certificate eliberate de oficiul registrului comerţului la care firma a fost înmatriculată iniţial;


4. Dovada noului sediu social (copie);


5. Dacă este cazul, împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);


6. Certificatul de înregistrare fiscală (original);


7. Dovezile privind plata taxelor legale:


- taxa judiciară de timbru (original);


- timbre judiciare;


- taxă timbru extrajudiciar (original), sau timbru fiscal mobil în valoare de 10000 lei


- taxa de registru + taxa eliberare copii certificate pentru dosarul fiscal.


NOTĂ:


În vederea respectării prevederilor art. 17 din Legea nr. 31/1990, în prealabil, se va proceda la verificarea disponibilităţii firmei şi/sau a emblemei la Oficiul Registrului Comerţului, conform documentelor prevăzute în anexele 1 şi/sau nr. 2;


În cazul societăţilor bancare, din domeniul asigurărilor/reasigurărilor şi a celor având ca obiect operaţiuni cu valori mobiliare se vor depune şi avizele prealabile prevăzute de lege;


Taxa de registru şi de eliberare copii certificate pentru înregistrarea fiscală se calculează odată cu prezentarea actului modificator, la Oficiul Registrului Comerţului;


Judecătorul delegat poate dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.


IMPORTANT!


1. Formularele tip nr. 3, 4 şi 9 se găsesc la Oficiul Registrului Comerţului;


2. Hotărârea AGA va fi dactilografiată şi va conţine: antetul firmei, nr. şi data, semnăturile persoanelor abilitate, precum şi ştampila; De asemenea, în preambul se vor prevedea modul de convocare AGA, precum şi îndeplinirea condiţiilor de validitate a hotărârii, conform dispoziţiilor legale sau statutare;


3. În cazul schimbării sediului la RA şi OC, în locul documentelor prevăzute la punctele 2 şi 3, se vor depune, după caz:


- pentru RA de interes naţional, hotărârea Consiliului de administraţie aprobată de ministerul de resort iar pentru RA de interes local, hotărârea autorităţii administraţiei publice locale (original + copie);


- pentru OC, hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori cu viza originală a organelor abilitate, potrivit legii (original + copie);


- pentru cooperativele de consum şi cooperativele de credit bănci populare, hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori (original + copie) şi sentinţa civilă definitivă de autorizare (copie legalizată de instanţă);


4. Pentru înscrierea menţiunii privind schimbarea sediului la RA şi OC se achită: taxe judiciare de timbru, timbre judiciare, taxa de timbru extrajudiciar şi taxa de registru; Face excepţie schimbarea sediului cooperativelor de consum şi a cooperativelor de credit bănci populare pentru care se achită numai taxa de registru, dacă modificarea intervenită a fost autorizată de instanţa judecătorească;


5. Dovada sediului firmei se poate face, după caz, cu: contracte de vânzare cumpărare, de închiriere sau subînchiriere, de asociere în participaţiune, leasing imobiliar, comodat, uz, uzufruct, extras din cartea funciară, certificat de moştenitor, acordul coproprietarilor, dacă imobilul este deţinut în coproprietate, etc.; În toate cazurile în care sediul firmei s-a stabilit într-un imobil cu regim de locuinţă, conform Legii nr. 114/1996, se va depune şi aprobarea prevăzută de art. 64 din această lege;


6. Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate pentru conformitate cu originalele de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererile de înscriere menţiuni;


7. Radierea firmei din registrul comerţului de la sediul iniţial se face din oficiu, pe data reînmatriculării la ORC-ul de la noul sediu, în baza comunicării interoficii;


8. Comercianţii înmatriculaţi la ORCMB care nu s-au înregistrat la organul fiscal competent potrivit procedurii de înregistrare în vigoare până la data de 20.03.2000, vor întreprinde demersurile de înregistrare fiscală pentru obţinerea codului fiscal direct la organele fiscale competente;


9. Taxa judiciară de timbru şi taxa de timbru extrajudiciar se achită la Trezoreria de pe raza sediului firmei;


10. Taxa de publicare în Monitorul Oficial, taxa de registru şi de eliberare copii certificate pentru înregistrarea fiscală se achită la casieria Oficiului Registrului Comerţului;


11. Dosarul se depune la Oficiul Registrului Comerţului.


 


 

  Autentificare

Utilizator:
Parola:
Exemplu:
   24-12-1983
 
  Cele mai citite articole
Publicat: 19 Octombrie 2015
Afisari: 2890
Aprecieri: 280
  Dosarele pentru înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii [...]
Publicat: 12 Noiembrie 2018
Afisari: 2889
Aprecieri: 248
  LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru [...]
Publicat: 12 Noiembrie 2018
Afisari: 2886
Aprecieri: 260
  Operatorii economici din domeniul mestesugurilor si artizanatului vor beneficia de ajutor [...]
  Cele mai votate articole
Publicat: 17 Iulie 2015
Afisari: 2886
Aprecieri: 453
  Art. I Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, publicata in Monitorul Oficial [...]
Publicat: 19 Octombrie 2015
Afisari: 2886
Aprecieri: 280
  Dosarele pentru înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii [...]
Publicat: 12 Noiembrie 2018
Afisari: 2886
Aprecieri: 260
  Operatorii economici din domeniul mestesugurilor si artizanatului vor beneficia de ajutor [...]